John Gottman este un psiholog cunoscut în special pentru cercetările sale științifice despre căsnicie, relații și posibilitatea de a prezice divorțul. A început să studieze cuplurile în mod sistematic în anii ‘70, iar în 1992 a publicat un studiu celebru împreună cu un alt profesor, Robert Levenson. Poți citi studiul original aici: Gottman, J. M., & Levenson, R. W. (1992)
Cercetarea lor a fost neobișnuită pentru că, în loc să întrebe pur și simplu cuplurile dacă sunt fericite, cei doi au observat cum interacționau partenerii, le-au măsurat comportamentele și reacțiile fiziologice, apoi i-au urmărit de-a lungul anilor pentru a vedea care relații rămâneau stabile și care se încheiau prin divorț.
(John Gottman împreună cu soția sa, Julie)
Una dintre cele mai surprinzătoare descoperiri a fost că, în cuplurile stabile și armonioase, pentru fiecare comportament negativ din timpul unui conflict existau aproximativ cinci comportamente pozitive.
Asta înseamnă, de exemplu, că fiecare critică era compensată prin gesturi pozitive, precum un compliment, un zâmbet sau o atingere plină de afecțiune.
Mulți dintre noi avem intenții bune, dar tindem să ne concentrăm mult mai mult asupra lucrurilor negative. Ce nu funcționează, ce trebuie reparat, ce s-a stricat, ce nu este la locul lui și așa mai departe.
Așadar, cum poți folosi această informație?
Crește proporția interacțiunilor pozitive.
De exemplu, începe prin a oferi mai multe complimente în relația ta. Nu te costă nimic.
Poți spune lucruri simple, precum: „Ești atât de frumoasă”, „Îți stă foarte bine cu cămașa asta”, „Mi-a plăcut cum i-ai răspuns Mariei. Ai spus exact ce trebuia”, „Ai povestit atât de frumos” sau „Apreciez cât de calm îți păstrezi firea în situații stresante”.
Iar uneori, o floare sau o îmbrățișare poate transmite mai mult decât o mie de cuvinte.
Cu drag,
Monica și Stefan
15 Octombrie - Cum să nu dai mai departe traumele tale copiilor tăi
Poate că ți-ai promis de multe ori că vei reacționa altfel decât au făcut-o părinții tăi.
20 Octombrie - 4 adevăruri interioare după care se ghidează oamenii prosperi
Dacă simți că muncești mult, dar nu reușești să construiești nivelul de prosperitate pe care ți-l dorești, acest workshop este pentru tine.
22 Octombrie - 4 răni în relația cu bărbații care alungă prosperitatea
Dacă simți că muncești cât 3 bărbați și tot nu ajunge, dar nu reușești să delegi cu încredere, acest workshop te ajută să înțelegi de ce.






