Legea ordinii - Un nivel mai mare de ordine este magnetic
2-Minute Mind Upgrade #19
Astăzi vorbim despre a șasea lege universală, o lege care creează direcție și claritate atunci când totul pare haotic:
Legea ordinii
Această lege afirmă că
ordinea superioară atrage și organizează nivelurile inferioare de ordine.
Cu alte cuvinte, când înăuntrul tău există aliniere, și lumea din afara ta începe să se așeze.
Ordinea atrage. Ordinea dă sens. Ordinea e limbajul prin care viața se organizează în jurul tău, fără să mai tragi de ea.
Cine a vorbit despre asta:
David Bohm, unul din cei mai mari fizicieni ai secolului 20, în teoria sa despre ordinea implicită.
Claude Shannon, „părintele teoriei informației,” care a spus că dezordinea (entropia) înseamnă informație lipsă
Ludwig von Bertalanffy, în Teoriei Generale a Sistemelor (TGS), a explicat cum sistemele mai structurate le absorb și le organizează pe cele mai puțin organizate.
Poveste reală din experiența Monicăi:
Cu ani în urmă, am lucrat cu o clientă pe nume Mia. Avea o afacere de catering care îi solicita atenția șapte zile pe săptămână și se străduia să delege din responsabilități. Zilele erau pline de trebuie și foarte puțină inspirație, iar acest lucru îi afecta sănătatea.
În timpul săptămânii, livrau în principal abonamente de prânz pentru companii. În weekenduri, programul era încărcat cu catering pentru evenimente, de la nunți la întâlniri de afaceri. Mia se simțea prinsă în capcană și epuizată pentru că nu putea încredința nimănui altcuiva gestionarea operațiunilor.
Nu putea delega sarcini altora pentru că avea o profundă lipsă de încredere, cu rădăcini în trecut. Încercase să se bazeze pe alte persoane, dar acestea nu și-au îndeplinit sarcinile. Aceste dezamăgiri i-au lăsat cicatrici emoționale, întărind convingerea că numai ea putea gestiona eficient munca. Rămasă singură și cu rănile acelor eșecuri încă nevindecate, Mia simțea că atât afacerea, cât și viața ei, erau o luptă continuă.
A participat la programul nostru Inspired Money for Women, axat pe echilibrarea energiei feminine și masculine din interior. Dedicat exclusiv femeilor, programul urmărește să le ajute să delege cu încredere și să permită altora să facă anumite treburi în locul lor. Este vorba despre a învăța să primești mai mult, să îmbrățișezi energia feminină și să permiți energiei masculine să-și ocupe locul cuvenit. E o modalitate diferită de a aduce ordine în diferite domenii ale vieții și de a obține aliniere interioară.
Hărnicia Miei a fost evidentă încă din prima zi a programului. A făcut exercițiile cu dedicare, dizolvând cu conștiinciozitate bagajul emoțional pe care îl purta din trecut. Procesul a inclus abordarea dezamăgirilor pe care le-a avut atât din partea bărbaților cât și din partea femeilor. A identificat beneficiile ascunse ale acelor experiențe, lăsând durerea să plece și privind evenimentele respective dintr-o perspectivă mai echilibrată.
Apoi, am abordat credința conform căreia numai ea putea face lucrurile „corect”. Această mentalitate a creat o viziune polarizată: Mia se considera foarte capabilă, iar pe ceilalți îi vedea oarecum incapabili. Din această mentalitate, de ce ar delega cineva vreodată? Era un exemplu clar de percepții dezechilibrate și informații lipsă care creau dezordine.
În timp ce participa la program, s-a produs o schimbare la locul de muncă. Un client a cerut servicii de catering într-un weekend iar Mark, colegul de încredere al Miei, s-a oferit să se ocupe de asta. Pentru prima dată, a avut încredere în altcineva să se ocupe de acest client. Spre surprinderea ei, clientul a fost de acord fără ezitare. Această schimbare nu a fost o coincidență. Noua încredere în sine și alinierea interioară i-au permis Miei să transmită încredere și siguranță, iar clientul a simțit asta.
Evenimentul a decurs excepțional. Clientul a fost atât de impresionat, încât a dat companiei un bonus generos, care a acoperit și bonusul lui Mark. A fost un moment de cotitură.
Șase luni mai târziu, Mia i-a predat lui Mark managementul operațional, lucru care i-a permis să se concentreze pe activitățile care o inspirau: strategie, branding și dezvoltarea de noi parteneriate pentru a-și extinde acoperirea în piață. Integrând ambele părți — beneficiile și dezavantajele — și creându-și o ordine interioară mai mare, realitatea exterioară a Miei s-a transformat mai repede decât și-ar fi imaginat vreodată.
Nu există greșeli în univers,
Monica și Stefan
P.S. Povestirea de mai sus este preluată din cartea „Cele 7 legi universale”. Dacă vrei să vezi și alte povestiri și să înveți cum poți aplica legile universale ca să rezolvi probleme dificile, citește sau ascultă cartea.
Mai multe de la Monica, Stefan și echipa Inspired Life
Înscrie-te la următoarele workshop-uri gratuite aici.
17 Iunie - Lumina Laturii Întunecate: Ce este Umbra și ce impact are în viața ta
Știi că ai o putere interioară imensă, dar ceva te împiedică să strălucești așa cum ai putea… Acest workshop online este un început extraordinar pentru a debloca potențialul ascuns în “Umbra” ta.
18 Iunie - Cum să fii puternică fără să te pierzi pe tine
Dacă muncești mult, dar te simți mereu obosită și singură în tot, acest workshop te ajută să înțelegi de ce.
23 Iunie - 4 adevăruri interioare după care se ghidează oamenii prosperi
Dacă simți că muncești mult, dar nu reușești să construiești nivelul de prosperitate pe care ți-l dorești, acest workshop este pentru tine.










