Legea dualității - Cum „am convins” copilul să-și facă ordine în cameră de una singură

2-Minute Mind Upgrade #14

Începând de azi, primești de la noi câte un mesaj despre fiecare dintre cele 7 legi universale:

• Legea dualității

• Legea reflexiei

• Legea transformării

• Legea sincronicității

• Legea escalării eristice

• Legea ordinii

• Legea fractalilor

Astăzi începem cu

Legea dualității

care afirmă că

întregul este alcătuit din opuse complementare.

În lumea simțurilor, totul are un opus. Dar opusul nu e dușmanul.

Este partea care îți întregește imaginea. Forța complementară care creează echilibru.

Egiptenii și grecii antici, și mulți filozofii ca Heraclit și Hegel – toți au intuit același lucru: opusele sunt complementare.

Nu poți avea zi fără noapte. Nici pace fără conflict.

Totul se creează și se transformă între acești poli.

3 viziuni istorice despre Dualitate:

• Heraclit spunea că „Toate lucrurile iau naștere prin conflictul dintre opuse (complementare).”

• Egiptenii antici credeau că ordinea (Ma’at) și haosul (Isfet) mențin echilibrul cosmic.

• Hegel spunea că teza și antiteza nasc o sinteză superioară – adică evoluție.

Dar nu-ți scriem ca să facem istorie. Ci ca să vezi cum funcționează asta în viața reală.

Poveste reală din experiența Monicăi:

Când fiica mea, Elena, avea vreo 10 ani, dezordinea ei mă scotea din sărite. Nu doar că lăsa o sumedenie de lucruri în urma ei oriunde mergea, dar nici nu-și dădea seama de asta. Dacă s-ar fi limitat la camera ei, poate aș fi putut tolera mai ușor situația. Dar nu, dezordinea ei se răspândea în fiecare spațiu pe care eu îl consideram ca fiind al meu.

Blatul din bucătărie, unde încercam să mențin o oarecare ordine, devenise un câmp de luptă al proiectelor neterminate. Camera de zi, singurul meu refugiu unde tânjeam după liniște, se transformase într-un amestec haotic de cărți, markere și hârtii mototolite. Masa din sufragerie, destinată meselor în familie, era acaparată de ultima ei obsesie. Nici măcar dormitorul meu nu a fost scutit de această problemă.

Și nu era doar dezordinea. Era frustrarea constantă de a strânge după ea, de a mă împiedica de pantofii ei sau de a vedea șosetele ei lăsate peste tot. Indiferent de câte ori îi reaminteam, era ca și cum nu vedea dezordinea. Mai rău, nici nu părea să observe cât de mult mă străduiam să nu las casa noastră să devină un haos total.

Aveam o diplomă în psihologie și sociologie, deci credeam că știu ce e de făcut. Înțelegeam cum funcționează motivația și credeam că ar fi trebuit să pot rezolva problema. Am încercat toate metodele la care m-am putut gândi.

Mai întâi, am încercat să fiu răbdătoare, explicând și arătându-i cum să facă și chiar lăudând eforturile mici. Am recurs chiar și la recompense, crezând că asta va funcționa. Dar nimic nu s-a schimbat.

Apoi am încercat ceva mai puternic: amenințări. „Dacă nu faci curat, nu te mai uiți azi la televizor” sau „Nu te duci la prietena ta în vizită.” Foloseam metode care mi se păreau manipulatoare și simțeam cum alunec într-o situație în care nu voiam să fiu. Era îngrozitor. Și nimic nu funcționa.

Frustrarea mea creștea pe zi ce trece, pe măsură ce mergeam prin casă, împiedicându-mă mereu de lucrurile ei. Dezordinea părea să nu se schimbe niciodată, indiferent de câte ori îi ceream, îi reaminteam sau o imploram. În momentele cele mai dificile, simțeam un impuls să o pedepsesc fizic, așa cum făcuseră părinții mei cu mine. Știam că asta nu va rezolva nimic, așa că nu am făcut-o, dar era un semn că ajunsesem la limita răbdării.

Mă îngrozea gândul că, dacă era așa acum, la 10 ani, ce se va întâmpla când va deveni adolescentă și ce fel de certuri vom avea atunci?

Așa că, într-o zi, am decis că mi-a ajuns. Trebuia să abordez problema altfel. Mă afecta mult prea mult.

M-am uitat la legea dualității, un principiu care spune că pentru fiecare trăsătură pe care o manifestă cineva, aceeași persoană are și opusul acelei trăsături în egală măsură, chiar dacă este ascuns. M-am întrebat: „Unde manifestă Elena opusul acestui comportament? Unde demonstrează ea ordine?”

Nu a fost deloc ușor să găsesc răspunsuri, pentru că aveam o părere foarte proastă despre faptul că ea nu era ordonată. Din fericire, această încărcătură nu era atât de copleșitoare încât să nu pot lucra la ea singură.

Mi-am dat seama că, în cei patru ani de când era la școală, nu uitase nici măcar o dată un caiet acasă, deși nu verificam cum își făcea ghiozdanul. Învățătoarea ei nu se plânsese niciodată că ar fi uitat să-și facă temele. Își făcea temele, nu-și uita caietele și se descurca singură, pentru că eu nu o verificam.

Apoi, am făcut un pas în spate și m-am întrebat unde demonstra ea ordine în propriul ei spațiu. Atunci am observat. Elena avea o mică colecție de produse cosmetice pentru copii: organizate cu grijă, aranjate pe culori și sortate pe categorii. Lacurile de unghii erau toate într-un singur loc, fardurile de ochi în altul, rujurile perfect aliniate. În acel haos, exista o ordine ascunsă, una pe care nu o văzusem pentru că eram prea concentrată pe dezordinea ei.

Avea și un set de haine speciale pe care le primise din străinătate. Și acestea erau, de asemenea, ordonate și bine îngrijite.

În acea perioadă, mergea la ore de balet. Mi-am dat seama că nu lipsise de la niciun antrenament. Era atentă și implicată. Își împacheta singură echipamentul, pentru că mergea acolo direct după școală. Nu trebuia să-i reamintesc: „Ai balet astăzi, ia-ți echipamentul cu tine”. Avea echipamentul la ea când era nevoie.

Deci, când venea vorba de lucrurile importante pentru ea, era ordonată. Avea ordine în felul ei, doar că nu în felul în care mă așteptam eu.

Îți dai seama ce înseamnă pentru un copil între 7 și 10 ani să aibă acest tip de disciplină fără ca cineva să-i reamintească? Să-și verifice caietele în funcție de orar, să nu confunde zilele sau orele, să se gândească în ce zile are balet și să-și aducă echipamentul. Este un aspect destul de important.

Dacă înainte o vedeam ca pe întruchiparea dezordinii, acum îmi dădeam seama că avea și simțul ordinii. Nu numai atât, dar vedeam că avea la fel de multă ordine câtă dezordine percepeam eu înainte.

La două zile după ce am realizat asta, și-a aranjat singură ghiozdanul, fără să-i spun eu nimic. A scos lucrurile, a aruncat sandvișul uitat acolo de două săptămâni și a organizat totul.

A doua zi, a curățat dulăpiorul pe care îl avea la școală și a făcut curat în camera ei. A făcut asta singură, fără să-i dau eu vreo indicație. Și de atunci, nu am mai avut nicio ceartă legată de dezordine. Asta a fost tot.

Nu există greșeli în univers,

Monica și Stefan

P.S. Povestirea de mai sus este preluată din cartea „Cele 7 legi universale”. Dacă vrei să vezi și alte povestiri și să înveți cum poți aplica legile universale ca să rezolvi probleme dificile, citește sau ascultă cartea.

Mai multe de la Monica, Stefan și echipa Inspired Life

Înscrie-te la următoarele workshop-uri gratuite aici.